3 tipuri de moarte

O idee interesantă — există trei tipuri de moarte

Primul — când corpul încetează să mai funcționeze
Al doilea — când trupu-ți e împământat, ars, whatever
Al treilea — când numele-ți este rostit pentru ultima dată, de cineva, undeva în viitor

Toate sunt săli de așteptare. 1.2.3.

Acum, dacă viața pe Pământ este adesea etichetată drept iad, plata greșelilor și a izgonirii din Rai, îndepărtarea de macrocosmos și spiritualitate — cum rămâne cu sfinții a căror nume va fi rostit pentru eternitate? Do they get the free ticket to Heaven? E pe pile?

Dacă legea nescrisă a egalității universale încă se aplică [și o combinăm cu ideea tipurilor de moarte de mai sus], gigeii rămași în mințile pământenilor vor rămâne în sala de așteptare cu numărul 3 ceva timp. Ba chiar pe tot parcursul existenței umanității. Mă gândesc că vor sta acolo, lângă ușă, și vor transmite instant toate cunoștințele dobândite către cei mai puțin importanți, cei a căror nume a fost rostit pentru ultima dată undeva pe Pământ. Ce altceva ar putea face într-o sală de așteptare în care sunt blocați pentru eternitate? E precum respawn-ul dintr-un joc video unde harta e aceeași de fiecare dată.

Oricum, toate astea ar trebui să facă Raiul un loc mai bun. Din ce în ce mai bun. Ideal. Perfect.

The TRUTH?
O replică a Pământului după un an în Vaslui. Asta pentru că tot ce știu mai marii care se învârt în sala 3 a ramas în viața noastră. Cladim pe ele. Pământenii vor fi mereu pe primul plan în materie de optimizarea existenței. De ce? Pentru că există oameni reali ce trăiesc chiar acum. Oameni ce se folosesc de învățăturile sfinților și Bill Gateților pentru a îmbunătăți starea prezentului. Nu spun că nu se întâmplă asta și după ce vei trece de ușa cu numărul 3, doar că acolo va venit puțin mai târziu, pentru că ai beneficiul amalgamul de informații date de un nemuritor mort.

A venit momentul.
Numele unui Gigel basic a fost rostit pentru ultima dată undeva prin Pennsylvania. Sau poate Cluj Napoca. O cabană din Zimbabwe.
Merge să treacă prin ușa 3.

Un Einstein semi-cocoșat stă la o cioacă scurtă cu Bill Gates.
Combinația bagajului de informații e imensă. Gatesy și Steiny încep să turuie. Omul așteaptă liniștit și trece prin poartă. Nimeni nu știe unde a ajuns, dar toți speră că-i un loc mai bun. Îi zicem Rai, Heaven (în engleză, pentru că știu și limba asta ._.) Nirvan, Toscana.

Pauză puțin. Vreau să dau un reset.

Mozart, Da Vinci, Cezar, Marcus Aurelius — la coteț! Înapoi în sala 3.

Revenind...

Vreau să-i iau la puricat și pe care societatea îi categorisește 'răi'.
Criminali, violatori, bolnavi ucigători din întâmplare. Ei erau iertați oricum. Still, numele unui Ted Bundy se va tot auzi. Sau un Hitler, un Țepeș. Sunt și ei blocați acolo. Stau la vorbă cu sfinții. Toți în aceeași sală imensă, toți în așteptare.

Înseamnă asta egalitate universală?

[Ideea a plecat de la un scurt capitol din cartea Sum: Forty Tales of The Afterlife. Capitolul se numește 'Metamorphosis'.]

Robert Dumitriu