by Robert Dumitriu

Blog

5 Obiceiuri de Dimineață Care Te Vor Ajuta să Câștigi Ziua

Găsesc adesea că primele 60-90 de minute dintr-o zi obișnuită pot fi decisive. Pentru a stoarce cât mai mult din aceste minute, un ritual de dimineață trebuie integrat în comportament. Am decis să împărtășesc cu voi micile tabieturi cu care îmi încep ziua, sperând ca acestea să fie un punct de plecare pentru fiecare.

1. Stretchingul

Indienii americani nu se ridicau din culcușul lor până nu "își întindeau oasele și mușchii" precum tovarășul lor animal, câinele. Putem observa adesea cum, animalele, odată ce se ridică din poziția șezut, după un somn bun, își vor întinde corpul în repetate rânduri.

S-a dovedit științific faptul că o rutină care implică stretchingul (imediat după ce te trezești) va acționa ca un supliment de energie pentru întreg organismul.

2. Făcutul patului

Acest obicei a fost integrat în trainingul militarului de rând. Deși nu pare mult, disciplina pe care o dobândești făcându-ți patul în fiecare dimineață are efecte extraordinare asupra comportamentului. Este prima sarcină asupra căreia ai control complet și pe care ai îndeplinit-o în ziua respectivă. În cazul în care ziua va fi un dezastru, încă vei mai avea acel sense of accomplishment la venirea serii.

Patul bine făcut poate aduce și un plus estetic dormitorului. Când te vei întoarce la dânsul după o zi obositoare, vei experimenta o ușurare subtilă, văzând că mai ai un fir de ață de care să atârni liniștit.

3. Meditația

Meditația poate acționa precum o baie caldă pentru gândurile tale. Zece minute de meditație dimineața îți vor fi suficiente pentru a căpăta acel calm și acea claritate a gândului pe care cu toții ne-o dorim. Cum te poți pregăti pentru acest lucru? Ai nevoie doar de corpul și de mintea ta, hehe.

O poziție în care îți vei ține picioarele încrucișate nu este absolut necesară. Eu folosesc Calm, o aplicație pentru smartphone care oferă numeroase sesiuni de meditație, în funcție de preferințe. Te așezi confortabil, pornești aplicația (opțional), te concentrezi pe respirație și gândești NIMIC.

Exact, orice gând care își va face apariția (dacă își va face), trebuie văzut, adus la un nivel conștient și lăsat să zburde.

Primele sesiuni de meditație pot fi dificile, având în vedere că mintea noastră este o mașinărie care funcționează non-stop, dar odată ce accepți intrusul, gândul cicălitor care te supără sau te distrează, poți avansa în această practică care va ajunge să îți pună mintea în ordine și ordine în minte.

4. Journaling (Ținerea unui jurnal)

Vreau doar să încep prin a spune că nu țin un jurnal pentru a fi șmecher, cool sau pentru doză aia de romantism pe care o vedem în filme și care este reciclată la nesfârșit de media.

Începuturile de tipul "Dragă jurnalule..." sunt pompoase și adesea inutile.

Când ții un jurnal, trebuie să îl adaptezi, să îl integrezi în comportament și să-l faci să fie locul în care te retragi și discuți cu tine. În jurnal poți face un brain dump, însemnând că poți arunca acolo toate lucrurile pe care le ai în tărtăcuță, aiureli nesemnificative care te apasă. 

Am o stare de sictir nebun de câteva ore și nu vreau să vorbesc cu nimeni...

Continuând pe această cale, jurnalul personal poate fi îmbunătățit și personalizat.

Este posibil ca artistul din tine să vrea să deseneze în paginile jurnalului un copac uscat într-o dimineață ploioasă. Fizicianul din tine poate vrea să își scrie în colțul paginii celebra formulă a lui Einstein, formula acționând ca un reminder al căii pe care vrea să o urmeze.

Jurnalul te disciplinează într-un mod nemaipomenit, dezvoltându-ți abilităţile scriitoricești, îmbunătățindu-ți limbajul (având în vedere că mereu cauți cuvinte noi pentru a exprima diferite lucruri), plus că poate acționa precum valvă de eliberare a stresului.

fiveminutejournal_1024x1024.jpg

The Five-Minute Journal

Timpul este o resursă prețioasă. Eu folosesc acest "5 Minute Journal"(Jurnalul de 5 minute). Este creat de niște omuleți din Canada, fiind un jurnal în care îți recunoști gratitudinea față de ziua respectivă. Este structurat într-un mod care atacă fiecare parte a zilei, iar cel ce îl foloseşte are nevoie doar de 5 minute pentru a-l completa.

Când ai toate gândurile cristalizate pe o bucată de hârtie, vei avea din nou un sens de control asupra zilei tale, plecând pe un mindset solid încă din prima parte a zilei.

Mai multe despre "The Five Minute Journal" găsiți aici.

5. O băutură caldă

După îndeplinirea tuturor obiectivelor, care vor dura cel mult o oră, este timpul să ne așezăm și să reflectăm puțintel.

Ceaiurile sau cafelele bine preparate pot avea un efect relaxant, dar pot stimula organismul în continuare. Prepararea ceaiului poate fi făcută în timp ce îți scrii jurnalul. Lași apa să fiarbă în colțișorul aragazului, iar în timpul ăsta poți așterne pe hârtie gândurile care îți trec prin cap. 3-5 minute sunt suficiente pentru fierberea apei.

Poți opta pentru diverse uleiuri pentru a îmbunătăți experiența. Ceaiul pe care îl beau de obicei se numește Yerba Mate, fiind un ceai consumat în cantități impresionante în America de Sud. Are efectul stimulant al cafelei, iar starea de agitație dată de licoarea neagră va dispărea. Yums! 

Pentru a face o scurtă recapitulare a tabieturilor/ritualurilor dimineții, vom avea:

- Stretching

- Făcutul patului

- Meditație

- Journalingul

- O băutură caldă

O rutină bine pusă la punct poate servi drept un pilon pe care te poți susține, chiar și atunci când ziua pare a fi dezastruoasă. Totul va veni gradual. Acomodează-ți mintea și organismul! 

Robert Dumitriu