by Robert Dumitriu

Blog

Arta de a gândi negativ

Sunt sute de studii care arată că un mindset pozitiv poate duce la o calitate îmbunătățită a vieții. Contrarierea acestor studii vine din timpuri îndepărtate, mai exact din Roma Antică, de la filosoful roman Lucius Annaeus Seneca. Acum, dacă vine domnul Seneca și îmi spune că trebuie să practic pesimismul și vizualizarea negativă, oare îl voi lua eu în considerare?

Vizualizarea negativă

A practica vizualizarea negativă înseamnă a lua în considerare cele mai rele și dubioase scenarii care se pot întâmpla într-o situație în care te găsești la un moment dat, lucrurile nu trebuie făcute într-un mod haotic ci, mai degrabă ușor programat.

Vom avea astfel situații în care vom merge pe stradă și ne vom gândi la ce s-ar întâmpla dacă în momentul respectiv s-ar produce un cutremur. Vom avea situații în care ne vom gândi la posibilitatea unui război mondial. Vom avea situații în care ne vom gândi la ziua când părinții sau prietenii ne vor muri. Toate acestea pot fi descrise în detaliu, gândintu-te la urmări, efecte pe plan emoțional, social și psihologic.

Acest tip de mindset vine din timpuri străvechi, când filosoful Seneca își învăța discipolii, arta pesimismului. Îi instruia cum să folosească vizualizarea negativă, cerându-le să se gândească la ziua în care părinții le vor muri, astfel vrând să-i învețe să aprecieze ce au în prezent.

Ideea a fost abordată ulterior de Schopenhauer și în prezent resuscitată de Tim Ferriss, autor, antreprenor și autointitulat porc de Guineea american

Cel din urmă își spune povestea în anul 2009, la o conferință Google. Într-un moment al vieții sale a trecut printr-o perioadă dificilă, fiind dependent de muncă și punându-și în pericol sănătatea. Atunci a fost momentul cheie în care a trebuit să decidă. Să continue să lucreze în companie sau să o lase pe mâinile altcuiva?

Așa că într-o după-amiază a luat o bucățică de hârtie pe care a desenat trei coloane.

În coloana numărul 1 a trecut tot răul care se poate întâmpla în cazul în care părăsește compania, urmări negative, tot tacâmul.

În coloana numărul 2 a trecut lucrurile pe care le poate face pentru a minimiza aceste urmări negative.

În coloana numărul 3 a subliniat tot ce poate face pentru a se pune înapoi pe picioare, în cazul în care toate urmările negative din prima coloană se vor adeveri.  

Odată terminat întregul proces, atât gândirea cât și cristalizarea intențiilor pe o bucată de hârtie, Tim Ferriss și-a schimbat perspectiva. Punerea lucrurilor în balanță l-a făcut să vadă că beneficiile pe care avea să le culeagă surclazează ce ar avea de pierdut, iar frica nu era în totalitate justificată.

Așa că a renunțat la workaholism și a renunțat la job (aparent compania o duce mai bine fără distinsul domn).

Cum putem practica pesimismul sănătos 

Pentru a ne antrena în arta pesimismului, trebuie să începem cu pași mărunți și maleabili. Ne putem gândi cum ar arăta ziua noastră în cazul în care ne-am uita portofelul acasă și am realiza asta când suntem deja la kilometri buni depărtare. Putem filosofa despre ce am putea face în cazul în care nu ar exista curent o săptămână. Dar fără duș o săptămână? Cum am masca mirosul? Cum ar arăta săptămâna respectivă?

Găsesc acest tip de exerciții de gândire extrem de prețioase și antrenante. Este uimitor cât de mult impact poate avea un gând cristalizat pe o bucată de hârtie.

Robert Dumitriu