by Robert Dumitriu

Blog

Toate articolele despre productivitate, dezvoltare personală, filosofie, artă. Cam ce rezultă după ce îmi fierbe creierașul. 

Ce putem învăța de la Iron Man

Tony Stark este printre cei mai populari eroi Marvel, filmele din serie contribuind substanțial la această popularitate. Printre caracteristicile sale vom găsi sarcasm, încredere și shoturi de geniu. Specializarea pe tehnologie face personajul să pulseze într-o strălucire precum o stea. Conduce o companie de mai multe milioane de dolari și este Iron Man. Asta trebuie să însemne ceva. Trăind parțial într-o lume a fanteziei, am ales să enumăr câteva caracteristici palpabile pe care le-am extras de la Tony Stark a.k.a. Iron Man (Omul de Oțel). Acestea pot fi înmagazinate și folosite de noi, muritorii:

1. Concentrează-te pe punctele tale forte

Tony a intrat la M.I.T. (Massachusetts Institute of Technology) la vârsta de 15 ani. Să nu uităm că M.I.T. este una dintre cele mai bune universități focusate pe tehnologie de pe planetă. Cu o specializare dublă, atât în fizică cât și în inginerie, copilul minune și-a lărgit orizontul. În tot timpul acesta, focusul său aplicat pe tehnologie a devenit din ce în ce mai puternic, lucrând la diverse proiecte menite să revoluționeze industria. 
  
Tony Stark nu este interesat să devină bun în ceva la care suge tocul. Spre exemplu, dacă omului nu îi place poezia (deși avem o scenă în care fierarul recită din Shakespeare), atunci nu caută să învețe poezie. Dacă nu îi place să gătească, nu se focuzează pe asta. Simple as that. În schimb, vede că este bun într-ale tehnologiei și decide să bată monedă pe asta. Vrea să devină excepțional, sclipitor, cel mai bun din lume, și reușește. 
  
Focusează-te pe calitățile tale și uită de micile chichițe 

2. Abilitatea de a delega (a delega = a însărcina pe cineva, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări)

Punctul doi merge mână-n mână cu prima idee. Geniul tech nu face lucruri la care nu se pricepe sau care consideră că nu sunt importante. Din aceast motiv și-a construit o rețea de asistenți personali capabili să automatizeze procesele pe care Tony le consideră mai puțin imporntante. O numește pe Pepper Potts CEO al Stark Industries și își construieşte un al doilea creier, Jarvis.

Cum aplicăm asta în viața reală? Trebuie să găsim prieteni care au interese într-un domeniu pe care tu nu dorești să îl dezasamblezi, urmând să creezi o relație de ajutor reciproc. Lucrând împreună puteți să vă rezolvați problemele, tu ajutându-ți amicul într-un domeniu care te pasionează și viceversa.

Exemple practice

Dacă tu ești priceput într-ale tehnologiei și prietenul tău se pricepe la mașini, de ce nu ne-am folosi de principiul "O mână spală pe alta"? Tu îi instalzei un sistem de operare și îl ajuți cu diverse probleme de software iar el îți va rezolva motorul. Cu toate astea, nu trebuie să abuzezi de abilitatea de a delega, având în vedere că vorbim de ființe umane.

3. Continuă să înveți

Acum că ai reușit să îți creezi bucăți mari de timp, este momentul să te axezi pe interesele tale și să menții fierul cald. Dacă îți structurezi timpul în așa fel încât să ajungi să poți lucra 1-2 ore în fiecare zi la una dintre pasiuni, într-un an vei ajunge (sau cel puțin te vei apropia) la numărul de ore al unui profesor în toată regula.

4. Experimentează și construiește (fă chestii) 

Tony Stark nu se oprește din învățat odată cu terminarea facultății. Continuă să se antreneze și să se specializeze. Citește, experimentează, greșește în mod repetat. Cu alte cuvinte - ÎNVAȚĂ. Își transformă tot knowledge base-ul în materie palpabilă și acționează întotdeauna. Amestecând toate acestea, rata înțelegerii lucrurilor îi va crește considerabil, în mintea lui creându-se noi căi neuronale capabile să fluidizeze rezolvarea unor noi probleme. Își combină toate cunostiintele în fizică, inginerie, robotică, programare etc. generând un cocktail sclipitor de experimente în viața reală, și într-un posibil viitor succes.

5. Inovează și sfidează regulile

Acționând și tot acționând, îți vei observa progresul în timp. Trebuie răbdare și disciplină. Avem inovatori pe planetă care nu și-au găsit inspirația decât după ani și ani de muncă, dar care au știut cum să manipuleze arta răbdării. Posibilitățile ca oamenii să apără cu întrebări descurajatoare sunt nelimitate.

De ce continui să faci asta? Nu va funcționa niciodată! De ce îți construiești o sabie de samurai? Este o pierdere de timp! Când faci un lucru care pentru unii pare inutil, nu trebuie să pierzi doza aia de încredere pe care ai căpătat-o atunci când ideea a încolțit în mintea ta. Continuă să lucrezi și să îți șlefuiești skillurile. Everything is practice for the big show!

Robert Dumitriu