Contradicţii — dă‒ţi singur la gioale

rsz_nufrecamenta.png

Consecvența-n gândire-i un deliciu psihologic. Motivul e relativ simplu —  dinții înfipți în principii îi transformă pe ceilalți într-un mecanism predictibil. Astfel putem ţine pasul cu ei.

Ai crede că idealul trebuie să fie o sferă în care toate gândurile și ideile despre lume și viață ale unui individ nu se contrazic între ele.

esti aici.gif

Pentru că atunci când idividul se contrazice, lucrurile devin complicate și suspicioase! Ești un porc ipocrit. Poate că ieri mințeai că spartu' când spuneai că te vei lăsa de fumat sau vei adopta o nouă dietă. Poate că nu te vei ține de cuvânt. Ceilalți sunt cu ochii pe tine.

Construind identități

Câteodată mergem atât de departe încât ajungem să construim diferite povești în jurul contradicțiilor din capul nostru. O facem pentru a proiecta celor din jur o frumoasă iluzie a consecvenței. Raționăm și îndreptăm marginile. Totul trebuie să fie țiplă. Linie peste linie.

eu versus eu.gif

Pentru că, din nou, asta ne face mult mai predictibili și ușor de înghiţit de cei din jur. Lu' Bobitza îi place arta, piese de teatru la Bulandra, îi place cartea, planta, îi place trapu' de Atlanta. Dacă lu' Bobitză îi va plăcea brusc jazzu' de Chicago - Bobitză va deveni suspicios.

criza de identitate a la nufrecamenta.gif

O abordare dialectică a adevărului de la mijloc

Acționăm cumva similar și în conversațiile cu ceilalți. Nu suntem de acord cu cineva și deja începem să ne fofilăm și să căutăm terenul de mijloc. Așa vom putea crea o identitate colectivă. Ne scoatem din rahat cu o replică de tipul: "Eh, adevărul e undeva la mijloc'' și apoi venim cu un al treilea punct de vedere. Împăcăm și capra și varza.

IMG_8084.JPG

Ce-i ciudat este că acest compromis nu ne satisface. Din nou, ne folosim de abordarea de mai sus pentru a poliza puțin marginile și a ne alinia cu cei din grup. Rămânem consecvenți. Trebuie să fie doar un singur punct de vedere valabil și cam așa ajungem să negociem cine are mai multă dreptate și cine se înșală amarnic.

Oscilări tip spadasin

Acum, ce-ar fi dacă am găsi o modalitate de a tolera contradicțiile interioare, dar şi față de cei din jur? Să-ncepem cu noi. În loc de a lua o decizie radicală asupra unui punct de vedere sau a încerca să găsim metode dubioase de a ne proteja curul, putem învăța să oscilăm elegant între cele două.

IMG_8085.JPG

Sau poate putem chiar jongla cu mai multe puncte de vedere care cer și mai multe contradicții:

dialog.gif

Asta ne-ar furniza oportunitatea de a explora spațiul dintre ele în loc de a rămâne fixați în aceeași poziție.

Cine știe? Poate vom ajunge la o revelație. Continuăm să mutăm puncte de vedere ca pe niște piese pe o tablă de șah. Vreau să cred că jocul nu se va termina niciodată. Asta nu înseamnă că trebuie să-ți pleci al tău cap pentru a fi tăiat de sabia celuilalt. Abilitatea de a tolera și a cultiva contradicții ne va da suficient de mult timp și spațiu pentru a explora micile fricțiuni și a ne dezvolta capacitățile cognitivo-spirituale.

Pe de altă parte...

Cred că totul e un nonsens. La un moment dat va trebui să luăm o decizie cu privire la locul unde ne situăm, no? Altfel putem ajungem confuzi, sparți, indeciși, incapabili de a lua viața-n piept. Oamenii care-și schimbă părerile de pe azi pe mâine mă enervează.

Și iată că treaba merge: tocmai ce m-am contrazis. Și nu intenționez deloc să rezolv această contradicție astăzi. Am nevoie de timp și spațiu să oscilez și să explorez.

contradictii.png

SursaArtur Stotch

Robert Dumitriu