Responsabilizarea unui INDIVID

Fiecare individ care poate fi încadrat în șablonul cu capul pe umeri ar putea să-și reorganizeze propriul mod de gândire și să înțeleagă impactul uriaș pe care îl poate avea la nivel individual, singur, pe câmpul de luptă al societății.

Cei inteligenți, educați, cu bun simț, uită adesea că sunt un nod într-o rețea și că au puterea — în timpul vieții și nu numai — să educe și trezească idei și mentalități impăienjenite de milenii.

Matematica ne-a învățat și arătat puterea unei creșteri exponențiale. O conversație solidă cu un copil/senior cu potențial poate avea impactul reformării unei generații. Sau nu. Aici stă frumusețea statisticii.

Și ce zici de 10 conversații? 100? 1000? Poți avea 10.000 de conversații cu 10.000 de tineri cu potențial fără pic de rezultat. Dar dacă am face toți asta? O armată de indivizi mitraliând idei universal valabile. Sigur, vom avea nenumărate ratări, vom trage pe lângă, vor fi victime colaterale. Și matematica șansei ar face ca, la un moment dat, copilul să treacă spusele tale prin raza propriului filtru cognitiv, să livreze mai departe, să ia atitudine, să-și trezească cercul de prieteni cu și prin puterea exemplului personal. Iar TU ai fost nodul care i-a scurtcircuitat rețeaua.

Analogie simplă cu aruncatul la coș a unei sticle de plastic găsită aleatoriu pe stradă. Sigur, calea ușoară, biologico-înclinată, ar fi să trecem mai departe. Și e total în regulă! Suntem oameni complecși cu priorități și probleme diferite. Avem oameni plătiți a căror treabă este să ridice sticla. Multe comentarii ce pot veni în defavoarea exemplului în sine. Dar dacă, o dată pe săptămână/lună/an, fiecare individ s-ar auto-însărcina cu aruncarea acelui PET la gunoi? Care ar fi, oare, impactul universal? Extrapolăm și aplicăm rețeta în alte zone ale societății.

Dacă cei educați ar acorda mai mult interes comunicării atente cu cei din jur, în viața de zi cu zi? Mai mult calm în trafic, răbdare la coadă în supermarket, mulțumescul oferit unui om de la curățenie din parcarea de mall, frugalitatea, dezbatere cu ajutorul comunicării non-violente, adresarea constantă de întrebări neutre de tipul “Care este părerea ta despre? De ce? Ce crezi despre situația X? De ce? Cum ai vedea TU lucrurile? Ce plan ai?” Atenție continuă la mediul înconjurător. Analiză și înțelegere de mentalități și ale lor proveniență.

Puterea exemplului pozitiv, nu neapărat educație directă ce poate fi adesea percepută drept arogantă. Îți faci treaba, tragi tare, inspiri prin a fi cel mai bun tu pe care îl poți livra. Mulți vor ignora, vor trăi propriul incubator continuând să asimileze ce le este servit din exterior. Iar și noi facem asta, la un anumit nivel.

Înțeleg scurtăturile pentru care optăm adesea: de la blamarea unui individ până la cea a unui întreg sistem și, în final, a întregii țări, generații și culturi. Multe cărări pe care putem purcede.

Responsabilizarea individuală poate veni, într-adevăr, odată cu educația de acasă, din comunitate, din cercul de prieteni.

Cred de asemenea că este și auto-formată, eruptă dintr-un amalgam de idei pe care un individ cu potențial le asimilează direct/indirect pe parcursul întregii vieți. Este datoria celor luminați (un cuvânt foarte puternic și poate nepotrivit și prea pompos, dar cu o aromă aparte) să-și folosească puterile într-un mod bine-dozat și constant pentru a pune O PARTE din bazele a unei viitoare generații.

Robert Dumitriu