Aforisme de Friedrich Nietzsche

notitele+mele.gif

notițele mele

Ce înseamnă a fi distins?

- Îngrijire în toate aspectele exterioare
- Aer frivol în limbaj
- Gestul lent, dar și privirea lentă
- Suportarea sărăciei și lipsurilor
- Evitarea micilor onoruri și neîncrederea în cei care laudă cu ușurință
- Singurătatea nu că eclecție, ci ca un dat

La originea creației stă nevoia de stabilitate, de eternizare, de "a fi", sau nevoia de distrugere, de schimbare, de devenire?

Cu privire la istoria întunecării moderne.

Decăderea familiei.
"Omul cel bun" că simptom al epuizării.
Dreptatea că voință de putere (disciplină).
Desfrâu și nevroză.
Anarhistul.
Dispreț față de oameni, scârba.
Incertitudini profunde: dacă foamea sau dacă belșugul influențează creația? Foamea generează idealurile romantice.
Lipsa nordică de naturalețe.
Nevoia de aclool: "suferințe" muncitorești.
Nihilismul filosofic.

Să fie arta o consecință a nemultumurii față de realitate?

Interpretat moral, universul este insuportabil. Creștinismul a fost încercarea de "a învinge" universul negându-l.

Omul devine mai profund, mai suspicios, mai imoral, mai puternic, mai încrezător în sine — ăsta este progresul.

Voltaire lupta pentru cauza bunului-gust, a științei, a artelor, cauza progresului însuși și a civilizației.

Rousseau a rămas plebeau, chiar și că homme de lettres, lucru nemaiauzit; disprețul lui nerușinat față de tot ce nu era el însuși.

CELE 3 SECOLE

(XVII) aristocratismul: Descartes, domnia rațiunii, mărturie despre suveranitatea voinței

(XVIII) feminismul: Rousseau, domnia sentimentului, mărturie despre suveranitatea simțurilor, minciuna;

(XIX) animalismul: Schopenhauer, domnia dorinței, mărturie despre suveranitatea animalității, mai cinstit, dar sumbru.

Ascultați-l pe Goethe despre Spinoza.

Marile Crime în Psihologie

1) faptul că orice neplăcere, orice nenorocire au fost falsificate prin asocierea lor cu injustiția, cu culpabilitatea — durerii i s-a luat nevinovăția

2) faptul că toate sentimentele puternice de bucurie au fost înfierate ca păcate, ispitire, manifestări dubioase

3) faptul că sentimntele de slăbiciune , lipsa de curaj față de sine însuși au primit denumiri de mare cinste

4) faptul că dragostea față de sine a fost măsluită, devenind dăruire și altruism, când, de fapt, ea înseamnă o acaparare sau o cedare că urmare a supraabundenței de personalitate. 

Cândva, marea masă (nenorocoșii și mediocrii) se va apăra în acest fel de cei care sunt mai puternici (— tulburandu-le evoluția)

Logică este încercarea de a ne face să înțelegem universul real în conformitate cu o schemă a existentului propusă de noi; mai exact spus, să-l facem capabil de a fi formulat, calculabil...

De îndată ce ne închipuim că cineva (Dumnezeu, natură) este responsabil pentru faptul că suntem așa sau altfel, deci îi atribuim intenționalitatea cu privire la existența, norocul și nefericirea noastră, alterăm nevinovăția devenirii noastre.

O răsturnare de valori nu poate fi atinsă decât atunci când apare tensiunea unor nevoi noi, a unor noi oameni în nevoie care au de suferit din pricina vechilor valori, fără însă a fi conștienți de aceasta.

Sufletele deosebite nu sunt cele care au mai puține pasiuni și mai multe virtuți decât sufletele comune, ci doar cele care au scopuri mai înalte.

De unde își ia omul conceptul de realitate? De ce își deduce tocmai suferința din schimbare, amăgire, contradicție? Și de ce nu, mai curând, fericirea lui?...

Disprețul, ura față de tot ce este trecător, schimbător, incert; — de unde această prețuire a permanenței?

Credința că universul, care ar trebui să fie așa cum se cuvine, există cu adevărat, este credința unor oameni neproductivi, care nu vor să creeze un univers cum ar trebui el să fie. Ei îl postulează ca un dat, căutând doar mijloacele și căile spre a ajunge la el.

Artiștii, o categorie umană intermediară: ei, cel puțin, propun simboluri a ceea ce ar trebui să fie — sunt productivi, în măsura în care într-adevăr schimbă și transformă; nu precum cei care se rezumă la a cunoaște, care lasă toate așa cum sunt.

Omul unei specii superioare — cum credeți că puteți să-l apreciați, de vreme ce nu-l puteți nici măcar cunoaște, nici compara?

Aprecierea morală a avut drept urmare ce mai mare obtuzitate a judecății: valoarea unui om în sine este subapreciată, aproape trecută cu vederea, aproape contestată.

Specia inferioară (turma, masă) își pierde modestia, umflandu-și nevoile în valor cosmice și metafizice. În măsura ce masă domină, ea tiranizează excepțiile, astfel că acestea își pierd credința în ele însele și devin nihiliste.

Omul din turmă va percepe alte lucruri ca valori ale Frumosului decât omul de excepție sau chiar supraomul.

Rațiune este în mod esențial un aparat al opreliștii. Temporizează, cântărește, urmărește lanțul consecințelor mai departe și timp mai îndelungat.

Noi suntem salvatorii onoarei diavolului.

Mai firească este societatea noastră de prim rang, societatea bogaților, a trândavilor: ei se vânează reciproc, dragostea sexuală este un fel de sport în care căsătoria reprezintă o piedică și își pierde din farmec; lumea se distrează și trăiește de dragul plăcerii; se apreciază avantajele fizice în primul rând, se practică îndrăzneala și curiozitate.

Binefacerea constă în contemplarea teribilei indiferențe a naturii față de Bine și Rău.

Napoleon reprezintă înțelegerea legăturii necesare dintre omul superior și caracterul teribil.

Omul fericit: un ideal de turmă

Stările de excepție sunt acelea care condiționează existențele artistice.

Morală: instinctul decadenței

Virtutea rămâne cel mai costisitor viciu. Și așa trebuie să rămână! 

Robert Dumitriu