by Robert Dumitriu
carte.jpeg

Carte

Scurte idei extrase din cărţile pe care le citesc.
Le adaptez meticulos și le pun aici.
Pot fi comparate cu un shot de tequila.

Sic Cogito ✎ de B.P. Haşdeu

Un frate de slove de-al lui Nicolae Iorga, B.P. Hașdeu a ales să tragă istoria României la suprafață. S-a aruncat pe fundul oceanului și a început să scormonească. Ce a găsit el acolo reprezintă rădăcina manualelor de istorie actuale. Nu mulți știu însă că Hașdeu a fost și spiritist. Odată cu moarte fiicei sale, Iulia Hașdeu, istoricului i s-a aprins beculețul.

200px-Hasdeu_poza_semnatura.jpg

Ce gândea filosoful la sfârșitul anilor 1800 este incredibil, iar toate se vor regăsi în fragmentele ce vor urma, fragmente extrase din cartea sa, Sic Cogito.

*Am ales să păstrez caracterul vechi al cuvintelor, expunându-le exact în limbă în care a scris poetul, acea română veche, mistică.

Autoportret

Deci să le dau și eu pe ale mele. Dar ce să le spui? să le spui că's profesor de universitate? Nu-i mare treabă! Câți profesori universitari în Europa întreagă nu sunt ca un fel de imperceptibili microbi, prin cari ofticează și studiul și studentul! Să le spui că sunt membru al Academiei și chiar al mai multor Academii? Iăraș nu-i mare treabă! Toate Academiile din lume, dacă le iei cu toptanul, stau pe loc și nu vor să se miște; iar luate în amărunt, ele adăpostesc vecinic în sânul lor multe venerabile mustre de rugină intelectuală, puse la păstrare de vremea rea.

Să le spui că muncesc fără întrerupere de treizeci și mai bine de ani la ogorul științei și al literaturii? că am dat la lumină vr'o douăzeci și atâtea volume? că am fost mult lăudat de cutare și cutare și încă cutare? că am fost de atâtea ori premiat? că...tot nu-i mare treabă! O muncă oricât de îndelungată poate să fie stearpă sau mincinoasă; volumele oricât de numeroase, pot fi nămol de secături, fără trăi, după gustul momentului; laudele cât de sgomotoase pot fi cerșite, mijlocite sau cumpărate; premiile pot fi de cărdășită. Ce să le spui dară? 

Voi zice numai atâta că: în istorie, în filologie, în orice sferă a cunoștinței, eu am fost întotdeauna sceptic, respingând autoritarismul de sus ca și popularitatea de jos și croindu-mi pretutindenea singur, prin propriile mele cercetări după izvoare, o cale nouă, bună sau rea, cum mă tăia capul, dar din inimă curată, fără frică de nimeni, fără folos personal, fără fățărnicie, fără reclamă.

Intruducere in Spiritism

[...]Spiritismul este credință-știință, ceea ce însemnează că: pe deoparte, el cuprinde în sine miezul tuturor religiunilor fără deosebire: iar pe de alta, nu numai se împăca cu știința așa numită pozitivă, dar încă o și întregește, înfingandu-și rădăcinile adânc în Biologie.

Un singur Dumnezeu

Dumnezeu rămâne unul, unul în toate religiunile fără deosebire, înconjurat de oameni-dumnezei, de niște mijlocitori între cer și pământ, din pricina cărora orice teologie se alunecă pe nesimțite în mitologie, și n'are ce face; trebuie să se alunece. [...] Ce este Mercuriu dacă nu un Arhangel? Câte odată chiar numele propriu se păstrează pe furiș, bunăoară: trecând dela Romani la Români, străbuna Venere se resfrange în Sfânta Vineri din basmele poporului.

Ceeace se poate încredința fără teamă, este că Dumnezeu e infinit, iar mintea omenească e foarte marginită. - Voltaire, Dicționarul Filosofic

 

Nemurirea Sufletului

Se pare că deja unele dobitoace simțesc ceeace noi numim nemurirea sufletului. Un câine credincios însoțește până la mormânt leșul stăpânului; privește cum îl bagă în groapă, fără a se repezi la cioclii, deși el se repezia înainte la oricine s'ar fi încercat a se atinge de stăpân; apoi nu vrea să se întoarcă acasă, ci rămâne culcat pe mormânt; o zi, două, trei, respinge orice hrană, dar nu mușcă pe nimeni, și, întocmai ca un mucenic, moare jertfă a iubirii. [...]El știe, prin urmare, că moartea este o altfel de călătorie; dar pare a fi asigurat că prin sinucidere poate să-și vază stăpânul, căci numai pentru a-l revedea se omoară, nu dintr'o obicinuită întristare. Un asemenea câine, dacă nu e om, este candidat la omenie, după cum a spus-o nu-mi aduc aminte cine. Că să fie om deplin îi lipsește numai organul pentru a mânui revolverul.

Atunci când Teologia întâlnește Știința

I. DUMNEZEU = INFINIT

  1. Unirea. =  Mărginirea Universului din infinit
  2. Binele. = Partea infinitului în făptură
  3. Răul = Nașterea negaţiune prin mărginire 

II. NEMURIREA = EVOLUŢIA

  1. Lupta cu Satan = Tinderea făpturii a se desmărgini
  2. Rai și Iad = Liberul arbitru
  3. Om Dumnezeu = Altruism 

III. DESTĂINUIREA = ANTROPOTECHNIA

  1. Forma sufletului = Nici un spirit fără materie
  2. Sfinți, îngeri, etc. = Supra-om și inspirația
  3. Draci, strigoi, etc. = Ex-om și Obsesia

Cum omul caută să se întoarcă la Dumnezeu

Orice făptură este o bucățică desprinsă din Dumnezeu; ceva din Dumnezeu, dar în margini; ceva în margini, dar din Dumnezeu. În mărginirea sa pururea prezinte, orice făptură, plecată în trecut din Dumnezeu, își lucrează reîntoarcerea sa viitoare la Dumnezeu, desmarginindu-se prin progres, progres și iarăş progres: evoluția.

În orice făptură, dorul infinitului se dă pe față dintâiu impulsiv, apoi impulsiv-instinctiv, apoi impulsiv-instinctiv-conștient, adică: pe fiecare treaptă a evoluției, pe lângă caractere speciale proprii acelei trepte, fie instinctiv, fie conștient, fie altfel, se păstrează caracterul cel primordial impulsiv al tuturora.

În plantă, în animal, în om, dorul cel primordial impulsiv de a se desmărgini cuprinde aproape o jumătate din traiul întreg, numindu-se somn în antiteză cu jumătatea cealaltă numită veghere; două jumătăți de o potrivă necesare, căci fără veghere făptură n'ar fi mărginită, fără somn ea n'ar fi din infinit.

Despre talent

Nimeni nu poate să știe decât ceeace a învățat, și nimic nu se poate învăța decât foarte încet, căci imperceptibilitatea înaintării este ceva care caracterizează mecanizmul evoluției universale. Când dar un copil învață o limbă, o artă, o știință, un meșteșug cu o iuțeală uimitoare, măcar că e tot greiu pentru alte limbi, alte arte, alte științe sau meșteșuguri, este de crezut că pe cele ușor învățate el nu și le reamintește, cunoscându-le dintr'o întrupare de mai înainte. Orice precocitate a unui copil intr'o direcție oarecare-despre ereditate și atavizm vom vorbi altădată-nu își are de loc rădăcina în creerul sub-organizmului celui personal, propriu unei singure întrupări, ci numai în totalitatea nedesmembrată a supra-organizmului celui individual. O asemenea precocitate este totdeauna o lucrare a Inconștientului, care depune în conștiință mult sau mai puțin, puțin sau mult, cât poate și cât trebuie [...]

Mi s'a întâmplat a învăța unele limbi fără a fi învățat mai întâiu gramatica lor, bunăoară italienește. Mă apucasem deadreptul de autori, ajutându-mă cu fondul meu anterior de cunoștințe generale și cu dicționarul. Încetul cu încetul, biruind multe piedici, ajunsei a înțelege bine chiar pe poeți, cititnd din doscă în doscă pe Tasso, pe Ariosto, ba până și pe Petrarca. Când citesc, fiecare formă gramaticală îmi e pe depiln înțeleasă în fiecare frază, adecă îmi e pe deplin înțeleasă totalitatea frazei fără a mă opri câtuși de puțin asupra formei gramaticale. - B.P. Haşdeu

Goethe - Un adept al Spiritismului

Marele Goethe, premergător al Spiritizmului ca și al Darwinizmului, povestește în cartea XI din memoriile sale următorul fapt positiv, din viața sa. După ce părăsește ca student Strasburgul și pe iubita Frederică, el ne spune:

''Călăriam pe poteca spre Drusenheim, și iată că mă cuprinde un presimţimânt din cele mai ciudate. Anume eu văzui, nu prin ochii trupului, ci prin ochii spiritului, pe mine însumi venind înspre mine, cu niște haine după cum eu nu purtasem niciodată, de o culoare survanată și cu ceva aur. De îndată ce m'am scuturat din acest vis, imaginea a dispărut. Ceeace e ciudat, este că peste opti ani, în aceeaş haină cum mă văzusem atunci și pe care acum am îmbrăcat-o, nu prin alegere, ci numai din întâmplare, eu am călărit în adevăr pe aceeaş potecă spre a mai vedea-o odată pe Frederica. Fie oricum va fi în privința unor asemenea lucruri, fantoma cea miraculoasă, în acel moment de despărțire, a fost pentru mine o liniștire...''

Și după ce am scris, mă întreb acuma: oare eu sunt autorul? - B.P. Haşdeu
Robert Dumitriu